Joi, 19 octombrie 2023, ora 12.00 – la sediul Facultății de Arte Vizuale și Design, corp A, sala A.0.11, str. Sarariei 189, in cadrul proiectului ICMA UNAGE 2023 – Cercetari teoretice în designul contemporan II (coordonator proiect Oana Maria Nae) va avea loc prelegerea cercetătoarei dr. Alexandra Chiriac cu titlul – Istorii ale designului românesc interbelic: de la interiorul ‘cubist’ la vitrina modernă.

Organizator si moderator – Lector univ. dr. Oana Maria Nae


Alexandra Chiriac este istoric de artă, fiind preocupată de istoriile modernismului secolului XX, în special design și performance. În perioada 2020-22 a fost cercetător în cadrul Leonard A. Lauder Research Centre for Modern Art de la Metropolitan Museum of Art, New York. Deține un doctorat de la University of St Andrews, iar cercetarea ei a fost susținută de numeroase organizații, cum ar fi Arts and Humanities Research Council (Marea Britanie) și Hedda Sterne Foundation (SUA). Printre publicațiile academice recente se numără monografia Performing Modernism: A Jewish Avant-Garde in Bucharest (De Gruyter, 2022), disponibilă în regim open access, și capitolul ‘Berlin, Bauhaus, Bucharest: Re-Making Modernism in the Global Peripheries’ în volumul Historical Narratives of Global Modern Art (Routledge, 2023).