Institutul de Cercetare Multidisciplinară în Artă (ICMA) împreună cu Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice (FICSMT) din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași (UNAGE) organizează în data de 2 și 3 septembrie, ora 14:00, la Studioul de înregistrări al UNAGE Iași, Corp Artes, Strada Costache Negruzzi nr. 9, atelierul de jazz intitulat Improvizația în combo-ul de jazz. De la clasic la contemporan susținut de Ioan Baranga (solo contrabasist la Antwerp Symphony Orchestra, Belgia).

Atelierul va fi urmat de un concert susținut de domnul Ioan Baranga împreună cu studenții participanți, în data de 8 septembrie, de la ora 18:00, la Situl arheologic Cucuteni, Iași.

Atelier coordonat de Lect. univ. dr. Teodor Amarandei și Conf. univ. dr. Gabriela Vlahopol, în cadrul proiectului InterArt. Valori și standarde europene în educația și cercetarea artistică din UNAGE Iași, finanțat de CNFIS prin intermediul Fondului de Dezvoltare Instituțională CNFIS-FDI-2024-F-0367.