Proiectul Staging Ground propune o soluție expozițională în care piesele distribuite în spațiu reconfigurează galeria într-un laborator al rezultatelor cercetării artistice. Condiția artistului, a muncii sale, modul în care spațiul de concepere a unei lucrări de artă influențează conținutul și forma acesteia devin pretextele chestionării propuse prin discursul vizual.

Rescriind interpretarea idealizată și statura mitică a atelierului artistului, Michael Peppiatt examina atelierul nu doar ca loc de muncă, ci ca teatru (stage, loc unde artistul reprezintă lumea lui, unde are loc actul în sine al creaţiei), ca incubator (loc de experiment, de probă, de eroare, de reluare, unde sunt încercate idei, schiţe, lucrări neterminate), sau ca arhivă (atelierul ca depozit al tuturor lucrărilor, studiilor, obiectelor care au fost importante pentru procesul creator). În cazul Staging Ground, atelierul care este reconstituit în spațiul de expunere al galeriei, împrumutând și recontextualizând obiecte din șantier devine un loc al adunării, al întâlnirii înaintea unui demers, a unei inițiative. Mai degrabă decât referința militară a titlului, avem de-a face cu atelierul artistului ca spațiu al pregătirii, anticipării, (a)cumulării, precum și ca bază de lansare (a ideilor, a demersurilor).

Atelierul artistului evocă procesul invizibil, atelierul intern, șantierul ideilor, în timp ce funcția arhivistică a spațiului propune înțelegerea memoriei precum o construcție, o arhitectură mentală.

Extinzând preocupări artistice anterioare care priveau condiția artistului, respectiv a muncii sale, sau funcții ale mediului în elaborarea discursului vizual, lucrările din această serie operează cu proprietățile instalative ale fiecărui obiect expus, propunând o privire tridimensională,spațială a suprafețelor tratate. Șantierul din interiorul imaginilor își extinde referința la situația laboratorului artistului ca spațiul al experimentului, al procesului de/în lucru, în timp ce atelierul se construiește pe sine atât ca structură vizuală, mentală, cât și ca una arhitecturală.

Munca fizică și efortul mental coexistă într-un proces de articulare vizuală în care mediile artistice utilizate propun deschideri, cadre în interiorul cadrelor, se completează și se articulează reciproc într-un loc al coincidențelor, al întâlnirilor în câmpuri antigravitaționale.