ESTETICI INVESTIGATIVE IN EPOCA POST-ADEVARULUI

ESTETICI INVESTIGATIVE ÎN EPOCA POSTADEVĂRULUI

Seria de dezbateri inițiate de ICMA din cadrul UNAGE Iași continuă în această toamnă cu două noii discuții online, moderate de Cristian Nae, avându-i invitați pe Adrian Bojenoiu, Bogdan Ghiu și Nazar Kozak.

În condițiile utilizării tot mai accentuate a imaginilor de satelit, hărților militare și capturilor realizate cu telefonul mobil atât ca dovezi cât și ca mijloace de dezinformare la începutul războiului din Ukraina, dezbaterile din această serie aduc în discuție statutul ontologic și funcțiile politice ale imaginii în condițiile erodării statutului documentar al imaginilor fotografice și expansiunii fără precedent a tehnologiilor de vizualizare, precum aspectele bio-pisho-politice ale relației dintre dintre reprezentare, simulacru și virtualitate.

Nu în ultimul rând, sunt abordate aspecte etice ale circulației imaginilor terorii în comunicarea televizuală și pe canalele de media sociale, importanța comunicării aspectelor invizibile ale războiului prin intermediul mărturiei orale, modalitățile în care imaginea contribuie la constituirea subiectivității politice, precum și utilitatea epistemico-politică a artelor vizuale contemporane prin contribuția esteticilor investigative, care presupun reconstituirea multi-senzorială a unui eveniment din surse multiple.

16. 11. 2022. ora 18.00
Politici ale imaginii
Adrian Bojenoiu & Bogdan Ghiu
(in limba romana)
Link Microsoft Tems

17.11. 2022, ora 18.00
Imagini ale războiului: Vizualitate, terorare și post-adevăr
Nazar Kozak
(in limba engleza)
Link Microsoft Teams

Adrian Bojenoiu este curator, manager cultural și fondator al Galeriei ElectroPutere, unde coordonează un program curatorial axat pe studiul imaginii în arta contemporană.

Bogdan Ghiu este poet, teoretician media, traducător și teoretician al traducerii și critic de artă.

Nazar Kozak este istoric de artă, cercetător la Institutul de Istoria Artei din cadrul Academiei de Științe din Lviv, Ucraina, și actualmente membru al consiliului director al College Arts Association din SUA.

Cristian Nae este curator, istoric de artă, profesor în cadrul cadrul Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași și director al Institutului de Cercetare Multidisciplinară în Artă din cadrul UNAGE, Iași

Proiect cultural co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.